Archive for June, 2010

24/06/2010

Zoom on

In data de 23 iunie 2010, m-am deplasat cu autoturismul personal catre centrul vechi al Bucurestiului deoarece fusesem convocat de hotcity.ro la Van Gogh Cafe pentru o intalnire, numita “zoom on”, intre cetateni care citesc saitul hotcity.ro sau ii urmaresc pe acestia prin intermediul conturilor pe care le au pe saitul twitter.com. Dupa ce am parcat, m-am deplasat pe jos si am ajuns la cafeneaua sus-numita.

Acestia se gaseau la etajul 1 al cafenelei si isi ocupau timpul cu diverse calculatoare personale portabile, mai mari sau mai mici, pe care urmareausau concepeau diverse subiecte de interes. Acolo am cunoscut cativa cetateni care folosesc internetul. Acestia sunt oameni seriosi care isi cunosc meseriile foarte bine si isi iau foarte in serios pozitiile si functiile, in nici un caz nu sunt copii. Doamna @AdinaNecula a fost gazda acestei intalniri si a moderat discutiile cu un ochi atent pentru fiecare cetatean care isi pierdea interesul. @Andu si ceteteni de la laptopnews.ro au luat cuvantul pe rand si au adus la cunostinta audientei subiecte interesante despre calculatoarele portabile. Acestea sunt obiecte foarte folositoare celor interesati de lucruri moderne si care vor sa isi creasca eficienta si productivitatea. Vedeta serii a fost un portabil care a lipsit fizic, un Sony Vaio din seria P, dar care a nascut impulsuri mercantile in randul celor prezenti, cetateana @andrazaharia declarandu-se vadit in favoarea unei asemenea achizitii. In acelasi timp ceteteana @iYli s-a declarat indragostita de calculatorul pe care il poseda deja.

In cursul discutiilor au fost servite macarone de la madamelucie.ro care de asemenea au fost apreciate foarte pozitiv.

21/06/2010

Sa crestem copiii

Versus sa ii lasam sa creasca cum le dicteaza societatea.

Filmul de mai jos se ocupa in principal de abilitatile antreprenoriale ale copiilor, de calitatile lor pentru afaceri.

Avem in tara genul asta de oameni, sunt multi, toate minimarket-urile sunt un exemplu facil. Daca de asta nu ducem lipsa, de ce totusi nu merge bine? Culmea, pentru ca cererea nu este educata.

Oamenii sunt si de alte feluri, au si alte calitati si aptitudini. Poate trebuie incurajati si in alte directii. Si e foarte important sa se ocupe cineva de dezvoltarea oamenilor, pentru ca e aiurea sa ceri valoare fara sa investesti ceva.

Ar trebui sa existe niste ore de educatie “de viata”.  Despre lucruri general valabile in societate. Cum ar fi trebuit sa fie “educatie civica”.Sa nu mai furam invataturi pseudo-psihologice din filme (-le americane). Sa primeasca niste “filtre” pentru viata in care au intrat, gen cum se comporta oamenii in diverse situatii, de ce, care ar fi raspunsul potrivit de la caz la caz… nu se poate sa pretinzi de la un copil sa asimileze niste valori abstracte (gen religie!) doar pentru ca “asa e”.

Si e mare nevoie de niste “training”-uri si pentru parinti, pentru multi nu fac lucrurile rau sau aiurea din cauza ca sunt rai sau egoisti, ci pur si simplu nu stiu cum e mai bine, nu au primit variante. Tare as vrea sa particip la o asemenea actiune, in care oamenii sa fie expusi la valori noi, sau regasite, dar bune. Ar fi foarte interesant de vazut reactiile la stimuli dupa aceea.

Dar vesnica dezbatere apare intre amanunte, intre oameni. Ce e bine? De ce? Unii vor altfel. Vor invoca libertatea si anti-comunismul si tot felul de mici preferinte. Dar trebuie discutate. Sa ne intelegem intre noi. Sa nastem o identitate nationala (ok, aici am luat-o deja pe camp).  Da, libertatea inseamna si neimplicare eventual. Totusi, daca nu sadesti si ingrijesti, ce vrei sa recoltezi?

Cu asta trebuie sa aveti rabdare, dar merita!

Great minds discuss ideas; Average minds discuss events; Small minds discuss people.
Eleanor Roosevelt
US diplomat & reformer (1884 – 1962)
21/06/2010

Site de Drumuri si Locuri

Haideti sa facem un [aggregator] site/blog cu reviews cu poze/video despre drumurile si locurile interesante din Romania.

Stiu ca sunt o gramada, dar sunt disparate. Sunt oameni in online care au umblat mult si vor mai umbla (sic!). Si mai avem multi din offline, gen soferi de la Posta Romana.

Asta ar putea ajuta pasionatilor, dar ar putea aduce si turism, pur si simplu, cu avantajele sale.

Pentru ca e important si cum ajungi si unde sa te opresti pe drum.

Ce ziceti @pasiuneapuncteu, @dorupanaitescu, @bobbyvoicu, @trafictube?

08/06/2010

Zi de zi

Nu-i asa ca blogu’ daca nu e folosit se usuca si cade?

Astazi: nu mai pot cu laudele. Nu mai pot nici cu Badea, dar a zis-o bine. Cica e recesiune, dar toti o duc de la “stelar” in sus. Tonusul e maxim, aptitudinile(skillurile) sunt majore, moralul e in stratosfera, colegii sunt cei mai puternici si cei mai drepti. Toate astea sunt foarte bine, dar rezultatele nu le vad. Si nu, nu port ochelari. Ah, si, stati aproape avem niste surprize boNba, wink-wink, pls RT(please retweet). Jeez, ce sa reciripesc?
OK, nu toti fac asa. Mai sunt si unii care suna sa se planga: “te-am sunat sa iti mai spun problemele mele”. Acum rad, dar nu e de ras.
Si mai sunt multi care au o treaba.  Si isi vad de treaba. Tot respectul.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 240 other followers